Dă și mie

–  Dă și mie cireșe, zise Petru cu mâinile în șold

– Scot din gură un sâmbure cu doua degete, îl arunc langă copac,  bag mâna în sân, scot un pumn de cireșe, două cad pe jos, Petru le ia și pe alea, le mâncă cu sughițuri, apoi se așeză pe un dâmb la umbră. Era 1988, cald de leșinau muștele, și noi copiii eram pe uliță la mamaie, toți desculți, iar eu aveam un tricou pe care îl bagam in chiloți ca să țin cireșele si corcodușele pe care le adunsem cu sârg din copac. Petru era un copil din vecini, dintr-o familie cu mulți copii care traiau din cele cateva kilograme de roșii si lapte de vacă pe care le vindeau vara. Pe vremurile alea nu erau jucării de împărțit, așa că dădeam ce aveam.

Apoi o aud pe mamaie strigând din fundul curții să vin acasă să mănânc, că acu vine și tataie obosit. De obicei eu primeam porția de vip-uri, mai ales când taia o găina, eu luam inimioară, rânzică, ficăței. Ajung în bucătărie, murdară din cap până în picioare, cu tricoul burdușit de cireșe, mă lasă mamaie în pielea goală și îmi pune un castron cu ciorbiță de tăiței…și un copan. Strâmb din nas și îmi întind obrajii rotofei de la prea mulți ficăței. Copanele nu îmi plăceau, că nu încapeau în castron. Plus că după atatea cireșe, nici nu îmi era foame, așa că învârteam tacticos tăițeii în castron. Numa’ bine că se aude Aro lu’ tataie, motiv să o zbughesc în ocarele lu’ mamaie care nu putea să mă prindă întrucat era mai rotofeie ca mine.

Tataie iacă mă trimise să îi aduc o cană de apă. Când ajung înapoi în bucătărie, îl văd pe Petru cu copanul meu în mână. Îmi furase copanul. Nici că am stat pe gânduri, m-am dus și i-am direct doi pumni de copil roșu de supărare. Nici Petru n-a stat pe gânduri, a ținut bine de copan și a fugit cât l-au ținut picioarele. Tataie mustăcea, mamaie o ținea cu ocara cât a muncit ea pentru găina aia și la tăițeii ăia și eu făceam figuri la copan. N-a zis nimic de Petru, nici că l-am batut.

Nu pot să zic că am învățat ceva din întâmplarea aia, aveam 7 ani, dar ne aducem aminte din când în când, cu umor, la mesele în familie.

Făcând un salt în contemoran, zilele trecute citeam evoluția subiectului Tory Burch și a faimoasei, irezistibilei, creativei, inovativei, nemaivazuta … bluză romaneasca. Tony Burch, acuzat ca a furat un model de mantou așezat in Muzeul de Artă Metropolitan din New York. Am mai scris despre asta dar nu am putut să mă abțin. Eu dacă eram curator la muzeul cu pricina, făceam pachet mantoul și cu bilet dus îl tirmiteam să prinda gălbeneală într-o ladă de zestre sau o vitrină pe unde nu trec prea puțini interesați cu adevarat cu cultura universală.

Așa că am intrat pe pagina designerului și am ținut-o jumatate de oră într-un râs isteric. Toate postările de pe pagina oficiala Tory Burch sunt bătute în ținte de ai nostri ocnași. Comentariile și acuzatiile sunt pumni care curg în șir indian. Și nu s-au oprit doar la mantou. Designerul este acuzat că până și logo-ul este furat de pe o colivă romnească. Coliva, care are niște origini relativ grecești, dar nu dă nimeni credit acolo cand aprinde lumanarea. Doamne, aprind această lumânare in amintirea grecilor care au inventat acest desert minunat, ȘI care, în grecește se mai numește și sperma (sămânță fiartă).

Pe scurt, #givecredit eu personal îl traduc cu #dășimie. Un “hashtag” pe care îl regasesc în nenumărate formule autohtone, unele adaptate, ba chiar evoluate.. de la “dă și mie 10 lei că mă dau la o parte sa parchezi” la “dă și mie un vot sa trec moțiunea“.

 

Cât despre Petru, Petru a muncit, are acum 300 de oi, familie și o casă construita cu mâna lui la margine de sat. A uitat de copan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *