Când legea universală nu-și face treaba, fiecare își  face legea. 

Am auzit în câteva rânduri bune “Lasă-mă sa fac lucrurile în legea mea”. Călătoresc suficient de mult încât să văd toate tipologiile de oameni și nu mă refer la funcții. Oameni parșivi, oameni responsabili, oameni disfuncționali, oameni diplomați, oameni de cuvânt, oameni de fațadă, supraviețuitori de sisteme, traumatizați de sisteme, șmecheri în funcții, șmecheri fără funcții, lingușitori, căpușe, farsori, farisei, oameni capabili, oameni incompetenți, oameni care pot, oameni care nu știu, oameni care știu, oameni care fac, oameni care încurca, oameni care descurca, oameni care fac dar prost, oameni care vor dar nu știu, oameni cărora le pasă de ceilalți, oameni cărora le pasă doar de ei și cei care simulează, oameni oi in parc și țapi în țarc, miei în curte și lei în jungla.

Un mix foarte foarte pestriț, care poate fi interpretat în libertatea de a fi cine vrei sa fii, concurat cu realitatea caracterului ambulant adaptat la circumstanțe. Într-un final, oamenii își joacă rolul în interesul propriu, fie el și al confortului psihic. Ce facil și subtil sa ai o societate de oameni care renunță la anumite lucruri doar pentru a avea liniște. Un fel de banditism spiritual. Privind din elicopter, este o jungla pe atât de liberă pe atât de constrânsă. Jungla civilizată este de fapt un parc zoo, unde exista paznici, paznici care își fac viața mai ușoară și paznici care îți fac viața mai grea. Acestea sunt legile și în acest context deloc metaforic, oamenii au ajuns să își facă propria lege, mică, strâmbă, întortocheată, rudimentară și de cele mai multe ori deficitară. Legile complexe necesită viziune, scheme, legături, compromisuri. 

În legea mea e refuzul legilor care au eșuat, minciunile necesare omului sa supraviețuiască în junglă. Nu te poți supune unor legi ale căror efecte sunt descompunerea societății. Nu te poți supune unor legi oarbe, defecte și infectate. Astfel oamenii mimează la limita decenței acțiunea socială, lucrând mai mult la reacțiunea individuală, în legea sa. 

Când fiecare lucrează în legea sa, apar evident disfuncționalități majore, dezechilibre care devin vulnerabilități sociale și individuale deopotrivă.

Și dincolo de ce face fiecare în legea sa cu sarmale, șprițuri, grătărele, o să punctez elementul cel mai sensibil, rădăcina și triggerul social din noul val, antreprenoriatul. Tot din elicopter se vede cum migrează diverse sfere sociale în anumite direcții, analfabeții funcționali la stat, semieducații in privat pe companii mari și eclecticul antreprenoriat, unde doar un procent foarte mic este educat, manierat, știe regulile jocului economic comun, de construcție, de protecție, de direcție. Și educația, după toate lucrurile pe care le-am văzut, este mai adâncă decât principiile economice din cărțile lui Kotler sau McGraw Hill. Orice sistem, absolut orice sistem, bun sau rău, poate fi valid dacă are instrumente la îndemână. Orice sistem, bun sau rău produce un șir de evenimente, care poate fi prevăzut, unii îl mai numesc profeție, eh, profeția este doar o știință complexă de a înțelege șirul de evenimente si rezultantă lor. Și aici ține de acea pregătire care poate descompune evenimentele sau oamenii cheie, oamenii broască, care pot schimba cursul lucrurilor, care pot preveni Cassandre, care au depășit de mult cei 4p, și scheme win-win în combinații de 2 luate câte 2. 

Exista o bulă foarte faină care se conectează la secondary pipeline, la prima va fi practic imposibil for a very long time, în special în zona de tehnologie, însă în mare parte, antreprenoriatul românesc are o formulă de fiecare în legea lui, pentru că le funcționează pe modelul de înțelegere, pe nivelul geografic, pe gradul de alfabetizare economică, sau pe șmechereală. Eh, aceasta șmechereală sau analfabetizare, în legea fiecăruia, produce o vulnerabilitate cu anumite consecințe, cam la fel cu dezastrul din educație, care este un efect al multor ani de făcut lucrurile fără cap. Este foarte ușor să urci în spatele cuiva un dezastru descoperit la reabilitare. Este la fel de greu să încerci să construiești pe nisip mișcător, întrucât e nevoie de restricții și bariere pe care oamenii le văd din perspectivă istorică, ca fiind impuneri negative, lipsiri de libertate și alte formule de compromis fără garanții. 

În legea mea este răspunsul erorilor fundamentale de construcție socială pe care refuzăm să îl vedem pentru că nu știm cum să îl reformulăm și pentru că asumarea ar însemna să ne pierdem autoritatea, care realistic vorbind, nu mai există pe fond, ci doar instrumentele ei în formă. Iar în funcție de caracterul celor care au acest rol, acestea poartă un risc fără contrainstrumente, contrapartida fiind un haos continuu, din care profită șmechereala.

În legea mea este ascunsă vulnerabilitatea unei națiuni. Rolul legii este de a fi făcută în scopul lucrurilor comune, ca atunci când intervine un factor perturbator, o iarnă apocaliptică mai lungă sau mai scurtă, să nu șteargă cu buretele tot ce s-a făcut. Valul nou de lideri, se împarte fie în opozanți de opoziție, care se lupta cu aparențele, fie foarte soft, care nici nu vor sa vadă altceva decât viziunea rozalie de teamă sa nu se murdărească. Valul nou nu știe ce compromisuri să facă, ce lupte să piardă, ce garanții să ofere. Idealismul nu este suficient, iar viziunea înseamna sa fi fost mult timp școlit pe ea.